Mihai Negrea
Dr. Mihai Negrea este medic specialist cardiolog în cadrul Policlinicii Spitalului Municipal Sibiu și asistent universitar la Facultatea de Medicină din Sibiu. Originar din Sibiu, și-a urmat studiile liceale la colegiul nostru pe care l-a absolvit în 2010, apoi a urmat Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, unde a început și rezidențiatul în cardiologie, ulterior finalizat în orașul natal. Formarea sa profesională a fost completată prin experiențe internaționale, participând la stagii în cadrul Universității de Medicină din Graz și la spitalul AKH din Viena, precum și prin activitate de voluntariat în SMURD. Aceste experiențe i-au consolidat perspectiva modernă asupra practicii medicale. A ales cardiologia datorită complexității și diversității acestei specialități, dar și datorită caracterului său riguros, bazat pe ghiduri și dovezi științifice. În același timp, manifestă un interes constant pentru cercetare și activitatea academică. În relația medic–pacient, Dr. Negrea pune accent pe comunicare, empatie și încredere, considerând că, în ciuda progresului tehnologic și al inteligenței artificiale, factorul uman rămâne esențial în actul medical. Un aspect important al activității sale este prevenția bolilor cardiovasculare, pe care o consideră esențială, deși dificil de integrat în viața de zi cu zi. Promovează un stil de viață echilibrat, bazat pe alimentație sănătoasă, activitate fizică, evitarea fumatului și gestionarea stresului. De asemenea, este preocupat de impactul obezității infantile asupra sănătății cardiovasculare la vârsta adultă, subiect abordat și în cadrul doctoratului său, subliniind importanța intervenției timpurii. Ca medic și cadru didactic, Dr. Negrea promovează un echilibru între empatie și detașare emoțională, necesar pentru reziliența profesională, și încurajează studenții să fie curioși, implicați și deschiși la învățare continuă. Pe viitor, își propune să contribuie la dezvoltarea serviciilor de cardiologie din cadrul spitalului, integrând totodată activitatea clinică, didactică și de cercetare într-un model modern de practică medicală. Dacă ești interesat/ă de o carieră medicală și dorești să afli mai multe despre provocările și satisfacțiile acestei profesii nobile, precum și despre pașii pe care trebuie să-i urmezi ca să ajungi acolo, dr. Mihai Negrea este în măsură să-ți răspundă întrebărilor.